Un vehicul a intrat în mulțime în piața Tiananmen din Beijing. Trei persoane au murit

Un vehicul a intrat în mulțime în piața Tiananmen din Beijing. Trei persoane au murit
Publicat: 28/10/2013, 08:36
Actualizat: 29/07/2014, 20:01

Un vehicul a intrat luni în mulțimea adunată în piața Tiananmen din Beijing, provocând moartea a trei persoane, a anunțat agenția China Nouă, în timp ce imaginile publicate pe Internet arătau o mașină în flăcări, chiar înainte de intrarea în Orașul Interzis, relatează AFP.

Accesul în piața din centrul Beijingului, care a fost teatrul unor manifestații prodemocratice reprimate sângeros în iunie 1989, era blocat, iar o importantă operațiune a forțelor de ordine avea loc în zonă, au constatat jurnaliștii AFP.

Fotografiile postate online – și șterse imediat de serviciile de cenzură – au arătat un vehicul în flăcări, din care se ridica un fum gros, în fața celebrului portret al lui Mao la intrarea în Orașul Interzis, care dă spre partea de nord a Tiananmen.
Doi reporteri ai AFP au afirmat că au fost reținuți și că materialul lor a fost confiscat, în timp ce încercau să se apropie de Tiananmen, piață care simbolizează puterea politică în China.

Principala stație de metrou care duce în piață a fost închisă, a anunțat compania care administrează metroul din Beijing.

Mii de persoane au murit în reprimarea mișcării prodemocratice din 1989 din piața Tiananmen, când Partidul Comunist a trimis tunuri ale armatei care să pună capăt a șapte săptămâni de manifestații calificate de regim drept „revoltă contrarevoluționară”.

Importante forțe de securitate sunt staționate în permanență de atunci pe această esplanadă imensă unde se află, de asemenea, intrarea în Orașul Interzis, Mausoleul lui Mao și Palatul Poporului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Michael Mosley, medicul care a inventat dieta 5:2 și a schimbat felul în care mâncăm
'Să moară mama…' Cum a reacţionat Romică Ţociu, când a văzut că Oana Roman s-a...
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
Salman Khan a dat vestea cea mare direct de pe contul Iuliei Vântur! Actorul a...
România, ocolită de turiștii străini. Motivul pentru care nu vor să-și facă vacanța la noi...
Așa se pregătesc pentru noul sezon Daniela Crudu, Roxana Vancea sau Andreea Bălan! TOP 30...
Dieta pe care o respectă cu SFINȚENIE Dana Rogoz. Are un abdomen plat, deși a...
Rezultate exit poll Primăria Capitalei. Nicuşor Dan are 44%, iar Gabriela Firea este pe locul...
Tragedie în România! El e bărbatul care a murit în secția de votare! Dumitru a...
Gestul făcut de părinții și prietenii Patriziei Cormos la înmormântare! Cum au fost îmbrăcați cei...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ce este prioritatea între benzi? Cine are drept de trecere pe un drum cu 3...
Alegeri Timişoara. Dominic Fritz: Astăzi stăm în faţa timişorenilor ca învingător / Fritz 49% -...
Marele RIVAL al lui Charles Darwin! A avut CURAJUL să...
Se bagă banii DIRECT ÎN CONT Trebuie să îndeplinești o singură condiție
Andreea Bălan, uimită de replica fetiței sale, Ella. Are legătură cu Victor Cornea
Cum a apărut Gabriela, soția lui Dani Oțil, la nunta lui Răzvan Simion! Vedeta i-a...
Rezultate exit poll pentru alegerile din 9 iunie 2024
Rebecca și Antoni, sărut în camera roșie. Cum a reacționat Bogdan la vederea imaginilor. „Nu...
Tragedie în ziua alegerilor! Un bărbat din Vâlcea a murit după ce a primit buletinul...
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: -...
Papa Francisc se va întâlni cu comedianți din întreaga lume
×